Asa mi-a fost scris!

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Asa mi-a fost scris!

Mesaj  danynec la data de Sam Iul 26, 2008 6:09 pm

O vorba neortodoxa: Asa mi-a fost scris!

Așa mi-a fost scris!”. Vorba aceasta am auzit-o cu toții. Unii dintre „clienții” penitenciarelor au obiceiul de a folosi această expresie pentru a-și justifica faptele reprobabile. Refuzând să-și asume responsabilitatea pentru faptele săvârșite, socotesc că ceea ce li s-a întâmplat a fost de fapt scris …undeva, în Cartea vieții sau poate a morții, deci, lucru lămurit, așa trebuia să se întâmple, nu aveau de ales, nu-s ei vinovați, El e vinovat!

„Dar n-a scris-o El, ci tu, omule! El n-a dorit-o, tu ai dorit-o, tu ai săvârșit-o…”. „Da, dar El știa…”. „Știa și șansa ta de a privi spre cer. Știa că poți alege. A sperat că vei alege binele… Da, El în atotștiința Sa știa ce vei alege, dar încă mai spera că vei alege ce-i bine… A riscat ruina ta pentru a nu te transforma într-o marionetă…”. Cât trăim alegem! Alegem ceea ce dorim! Îndemnul „lăuntric” de a săvârși o faptă e de la Dumnezeu sau de la diavol sau din obișnuința firii…

Părintele Stăniloae, citând pe Vl. Lossky, spune: „Dumnezeu riscă ruina eternă a celei mai înalte creații ale sale, ca să poată fi cea mai înaltă. Paradoxul este ireductibil. Chiar în măreția sa de a putea deveni dumnezeu, omul e capabil să poată cădea” (1).

A predestina pe unii la bine și pe alții la rău, câtă nedreptate! Cum poate fi această faptă demnă de un Iubitor de oameni ca Dumnezeul nostru?…

Dar nu numai „clienții” penitenciarelor folosesc această expresie, ci și mulți dintre cei ce frecventează Biserica, deși sintagma „așa mi-a fost scris!” n-are a face cu învățătura lui Hristos, dimpotrivă – trădează chiar un soi de necredință.

După atâtea veacuri de mărturisiri, ne schimonosim fără să știm credința, de fapt ne întoarcem la concepțiile anticilor: fatum, moira, diferite nuanțe, însă aceeași temă: destinul implacabil al omului… Deși Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, a mărturisit Vestea cea bună, a pătimit, a murit și a înviat, deși ne-a dat îndreptar de viață, noi încă mai considerăm că suntem niște simpli roboței. Toți aceia care zic că există predestinare ar trebui să-și pună întrebările: „De ce oare a mai vorbit Bunul Dumnezeu despre alegerea faptelor bune sau despre Judecată, dacă totul e o loterie?”; „De ce oare Adam a fost găsit vinovat pentru neascultare, căci, de bună seamă, și el putea spune: așa mi-a fost scris!?”.

Dumnezeu vede și știe tot ce vom face în viitor pentru că este atotștiutor. Vede desăvârșit, nu ca intuiție, nu pentru că noi oamenii am fi previzibili (cum se exprima oarecând neinspirat N. Steinhardt), ci pentru că are acest atribut dumnezeiesc! Cel ce a făcut timpul este înafara lui, nu e condiționat de el. Dumnezeu vede în timp, așa cum, de exemplu, noi vedem în spațiu!

Domnul știe toate cele „scrise” de noi în cartea vieții, însă nu El le scrie, ci noi înșine, fiecare în parte. Teologia noastră a sintetizat aceasta în sintagma arhicunoscută: „Dumnezeu preștie toate, dar nu le predestinează (predetermină)”.

În discuțiile ce se nasc pe tema acestei apoftegme care aparține Sfântului Ioan Damaschin, am observat că mulți au comentarii „logice” de făcut… „Stai puțin, dacă Dumnezeu știe și vede cele rele pe care le fac sau care mi se pot întâmpla (exemplul cărămizii care cade de pe bloc direct în cap l-am auzit deseori, deși nu cunosc astfel de cazuri…), așadar, dacă le știe și nu face nimic pentru a le împiedica să se întâmple e ca și cum le-ar fi predestinat…”. „Profeții nu vorbeau de cele ce aveau să se întâmple, nu vedeau cele viitoare? Iată predestinarea!”. Apoi, negreșit, cei ce cred în destin, încep să enumere toate grozăviile consemnate de istoria lumii de la începuturile ei și până azi, grozăvii pe care Domnul le știa înainte de a se întâmpla și totuși le-a îngăduit să fie. E adevărat că sunt multe situații și întâmplări nefericite pe care nu le provocăm noi înșine, însă avem de suferit din cauza lor. Dumnezeu îngăduie suferința întotdeauna cu un rost, chiar dacă de cele mai multe ori nu-l pătrundem, dar nu o pregătește anume pentru noi, nu o predestinează, multe astfel de încercări și grozăvii (cutremure, inundații etc.) sunt îngăduite de Dumnezeu cu scopul de a ne mai învăța câte ceva. Apoi, noi, oamenii, avem obiceiul de a identifica suferința cu răul, lucruri de altfel distincte, de aici și acuzele aduse lui Dumnezeu. Rău în sens propriu e doar păcatul, iar alegerea sau nealegerea lui ține de noi, de libera noastră voință. Știm că Dumnezeu ne-a dat darul libertății. Dumnezeu a vrut ca noi să putem să-i spunem și „Nu”, deși sunt încredințat că așteaptă întotdeauna „Da”-ul nostru la chemarea Lui. Dumnezeu caută să-l unească pe om cu El, caută să-i dea locul pe care i l-a gătit, tânjește după privire și-o inimă îndreptată spre El și se bucură aidoma unui copil – îndrăznesc a spune prin cuvinte omenești, căci bucuria copiilor e curată și deplină – împreună cu îngerii, când află că omul întinat de păcat vine spre El cu pocăință…

Dându-ne nouă libertate, El și-a îngrădit-o pe a Sa, pentru că nu ne poate constrânge să alegem cele bune. Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine (Apocalipsa 3, 20). El vrea ca toți oamenii să se mântuiască: Oare voiesc Eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu – și nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale și să fie viu? (Iezechiel 18, 23). Unde este aici „așa mi-a fost scris!”?

Dacă ar exista destin implacabil, istoria omenirii ar fi o farsă. Pentru cei ce cred astfel, amintim cuvintele apostolului Ioan: Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică (Ioan 3, 16). În cazul fatalității, nu era nevoie de întrupare. La ce bun să dai șansă omenirii dacă pedeapsa sau bucuria ai scris-o înainte?

Omule, tu ai ceva de scris și, vrând-nevrând, vei scrie. Vei scrie mărturia ta în cartea vieții sau în cea a morții. Nu o scrie Dumnezeu, ci tu însuți. De-I vei îngădui, El va scrie împreună cu tine ca și odinioară Gură de Aur după șoaptele Apostolului, va scrie de va auzi cuvântul-cheie pe care Hristos ni l-a spus în rugăciunea Tatăl nostru: „facă-se voia Ta”. Omul se va goli de sine, va face astfel loc lui Dumnezeu, încredințat fiind că voia lui Dumnezeu împlinindu-se, oricare ar fi ea, bine vremelnic și veșnic va aduce. Auzind aceasta, Tatăl va lucra cu tine și voia ta va fi voia Lui în măsura în care cuvintele tale exprimă starea inimii și puterea voinței. Cel deplin încredințat lui Dumnezeu nu va avea de rostit decât: „Facă-se voia Ta!”, „Miluiește-mă, că netrebnic sunt!”, „Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!”.

***
Cândva, la ora de Religie, m-am folosit de o reprezentare, ce ar putea fi catalogată de unii drept prea îndrăzneață, pentru a mă face mai bine înțeles de ce noi nu credem în fatalitate, în destin. Socotesc însă că, departe de a fi smintitoare, poate folosi multora.

Filmul istoriei umanității, dar și al fiecăruia în parte, nu este regizat de Dumnezeu, ci de fiecare dintre noi. Ca într-un sneak preview (premiera unui film într-un cerc restrâns, de obicei pentru a reface unele scene și a hotărî sfârșitul), profeții din vechime au avut parte de vizionarea unor secvențe din marele film. Dumnezeu, la ceas de taină, în răcoarea serii, le mărturisește că, de fiecare dată când i s-a cerut cu stăruință ajutorul, a intervenit cu bucurie, din păcate nu i s-a cerut prea des, omul obișnuindu-se să trăiască fără a-L lua în calcul. „Pururea le port de grijă. De câte căderi nu i-am ferit, tainic, prin Duhul Sfânt? De câte ori nu i-am purtat pe brațe, dar tot Eu, Cel ce i-am iubit desăvârșit, port vina în ochii multora” ar spune Domnul.

Filmul, de-ar fi fost regizat de Dumnezeu, ar fi fost desăvârșit, însă paradoxal, ar fi avut un mare neajuns: noi, oamenii, am fi fost niște simple marionete, niște actori puși să joace când într-un fel, când în altul.

Profeții din vechime, vorbind despre cele viitoare, nu lasă să se înțeleagă că această curgere a vieții lumii, deseori haotică, este predestinată din veci de Dumnezeu. Ca ei să-și întocmească profețiile, Domnul le descoperă cele viitoare. Creatorul îi invită pe profeți la această vizionare în premieră, sneak preview, a acestui film al umanității. Dumnezeu îl oferă profeților spre vizionare în curgerea lui firească, însă, totodată, le arată și alte variante, „soluții alternative”. „Ia priviți, sfinții mei, Eu așa aș fi făcut!”. „Doamne, atunci fă Tu cum este mai bine!”. „Ce pot face? Ei, oamenii, au ales calea păcatului, au ales înstrăinarea de Mine!”. „Eu preștiu toate pentru că văd alegerile oamenilor. Preștiința mea e una potențială, știu ce vor face, dar nu-i pot sili spre ceva. Oricând le este lor în putință să-și schimbe viața prin conlucrare cu harul Meu”.

Profeții văd îngroziți scena distrugerii cetății Ninive… „Doamne, miluiește-i!”, zic proorocii. „Dar n-au pocăință!”. Unul dintre prooroci, Iona, ascultând pe Domnul, anunță cetatea și iminenta ei distrugere… Și a pătruns Iona în cetate, zicând: „Patruzeci de zile mai sunt, și Ninive va fi distrusă!” (Iona 3, 4). De observat că referatul Scripturii („filmul”) nu dă de înțeles că Domnul și-ar schimba voia. Proorocul anunță ce a văzut mai înainte, anunță sentința Domnului!

Ninivitenii însă au nădejde, postesc și se îmbracă în sac! Hotărârea de pocăință este a regelui, care, împreună cu poporul, vrea să-L înduplece pe Dumnezeu (Poate că Dumnezeu Se va întoarce și Se va milostivi și va ține în loc iuțimea mâniei Lui ca să nu pierim! – Iona 3, Cool.

„Minune! Doamne, iată-i, se pocăiesc!”. Dumnezeu a hotărât să-i piardă, dar nu o va mai face! Și i-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care li le făcuse și nu le-a împlinit (Iona 3, 10). Profeții văd mai apoi scena trădării Mântuitorului! În sneak preview văd clar că Iuda este vânzătorul… „Ooo, Doamne, fă ceva pentru Fiul Tău, nu lăsa să fie vândut! Oprește nelegiuirea! Schimbă lucrurile, ca și în cazul ninivitenilor!”. „Ninivitenii au aflat voia Mea și s-a cutremurat, s-au pocăit, iar eu mi-am schimbat sentința”. „Fă-l pe Iuda, Doamne, să nu-L vândă pe Fiul Tău!”. „Iubiții mei, nu pot răpi libertatea Iudei”. Șirul evenimentelor a născut profeția: Cineva Îl va vinde! Iuda a împlinit-o! Și am luat cei treizeci de arginți și i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar scrie Zaharia (11, 13) despre Iuda trădătorul. „A fost Iuda predestinat să-L vândă, e Iuda nevinovat?”. Dacă Iuda nu l-ar fi vândut pe Domnul, scena din „film” n-ar fi arătat astfel. Iuda a „jucat” scena, Dumnezeu n-a îngrădit libertatea Iudei și a nici unei făpturi. De aceea exista profeția, pentru că Iuda l-a vândut pe Domnul… de altfel, în ciuda profeției, putea să schimbe cursul evenimentelor din sneak preview, ca și ninivitenii… Așadar e doar o aparentă contradicție între libertatea de acțiune, dată de Dumnezeu, pe care Iuda o avea ca orice om, și faptul că gestul său de a-L vinde pe Hristos a servit ca parte a planul de mântuire a lumii. „Dar Doamne, tu spui: Sau nu are olarul putere peste lutul lui, ca din aceeași frământătură să facă un vas de cinste, iar altul de necinste? (Romani 9, 21). Dacă tu ai vase alese spre slavă, ai și vase stricate, alese pentru iad. Așa-i?”.

„Iuda n-a fost ales din pântecele maicii sale să-L vândă pe Fiul. L-am numit fiul pierzării (cf. Ioan 17, 12) văzând faptele lui. Am hotărât mai înainte, ceea ce am cunoscut mai înainte.

Scris este: Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a și hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său (Romani 8, 29). I-am hotărât pentru că i-am cunoscut tânjind după Mine, pentru că le-am ascultat inima… de aceea i-am hotărât mai înainte, pentru că i-am aflat căutându-Mă. Tot de aceea unii sunt numiți vase alese ale lui Dumnezeu sau aleși încă din pântece. Faptele lor au născut alegerea Mea!”.

Iuda nu se putea justifica la judecată menționând existența profeției care „trebuia să se întâmple”, nu putea deci spune „așa mi-a fost scris”. Putea fi Iuda, putea fi altcineva, iar la urma urmei nu era necesar ca cineva să fie vinovat, preaînțeleptul Dumnezeu găsea căi potrivite pentru a ne mântui. Nu putem afirma că mântuirea era intrinsec legată de decizia unui apostol! Iuda nu a împlinit dorința lui Dumnezeu.

Apoi, dacă nici Iuda, sărmanul, nu putea spune: „așa mi-a fost scris”, și dacă argumentul „e vina lui Dumnezeu” nu i-a folosit nici lui Adam, noi de ce ne îndârjim și ne numim pe noi înșine marionete supuse destinului implacabil?

extras din cartea Tinerii, între cer și pământ, Ed. Egumenița, 2008


cheers

danynec

Mesaje : 4
Data de inscriere : 23/06/2008
Varsta : 49
Localizare : Pitesti

Vezi profilul utilizatorului http://www.necsulescu.lx.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum